O aschie mi-a intrat in deget. Am scos-o cu o strambatura de nas. Mi-am lins sangele si am continuat.
-Cat mai ascutita...
Derek pe unde naiba umbla cand aveam nevoie de el?! Ahh...in seara asta am sa-l revad pe Eric. Si va trebui sa il omor. Am intrat in casa si mi-am incalzit o sticla de sange. Bine cu rezervele de care imi facusera Bonnie rost.
-Elizabeth...
Un fior pe sira spinarii si o imagine clara a lui Eric m-a scos din ganduri. I-am deschis.
-Hey! Ce replica penibila..
-Stiu ca nu sunt singurul care are intrebari.....
-Si stii ca nu sunt singura care cauta raspunsuri.
-Cam asa ceva....
-Hai, intra. Ne-a asezat pe scaunele din bucatarie si i-am dat un pahar cu sange. Apoi am continuat: Vreau sa stiu ce e cu intoarcerea ta brusca aici si de ce m-ai parasit dupa transformare.
-E dificil. Dupa cum bine stii, sunt un original. Ordinul era pe urmele mele si nu puteam sa mor. Stiam ca vei fi in siguranta si stiam ca te vei controla. Asta face parte din abilitatea ta si eram sigur ca discutasem destul de mult cu tine despre lucrurile astea incat sa te descurci.
-De ce te-ai intors?
-Pentru tine.
-Pentru mine? O pufnitura ironica mi-a scapat. Pentru mine sau pentru mama si prietena mea?
-Uite, Liz, stiu ce s-a-ntamplat, dar iti jur, nu e vina mea. Nu am facut nimic. Nu am fost eu.
-Mincinosule.
M-am repezit la tepusa din stejar de sub canapea si m-am indreptat catre el. Eram cu mana ridicata spre el. Nu incerca sa riposteze. Nimic.
-O simti si tu. Nu eu am fost.
Sentimentele mele erau atat de confuze....Il iubeam, asta stiam sigur, dar daca iubirea ma orbea?
Si daca nu era el cel vinovat? Daca si Derek se inselase?
-Daca eu as fi fost cel vinovat, crezi ca le mai lasam vreo picatura de sange aivea? Le secam...
-Tocmai. Ai facut asta ca sa te camuflezi, Eric. Esti mult mai istet de atata.
-Te iubesc. Niciodata, in veci, nu ti-as fi facut acest rau.
Doamne...Ce sa mai cred? Nu stiu de ce, dar simteam in adancul inimii ca nu era vinovat. Era ceva acolo, care ma contraria de fiecare data cand il acuzam si cand Derek facea la fel. Eric ma iubea, stiam asta, mereu imi dovedise asta. Nu este cel vinovat, idioato. Este....
-TACI!!
Mi-am lasat privirea-n jos, lasandu-ma moale pe blatul de bucatarie, simtind ca realmente lesin. Eric paru surprins de iesirea mea, dar a inteles imediat ca mintea mea era cea cu care ma certam.
Trupul lui masiv mi-a oferit imediat un sprijin, luandu-ma in brate si ducandu-ma pe canapea.
Eram extenuata si nu intelegeam de ce. L-am privit, lacrimile dominandu-mi acum pielea rece.Mi-am lasat capul in palme, apoi mai m-a strans o data in brate, patandu-i usor tricul gri, mulat pe trupul bine facut. Apoi l-am simtit cum a inceput sa imi povesteasca.
-Tot ce a vrut a fost sa te derute si mai mult. Stiu ca a fost langa tine, dar te-ai intrebat vreodata de ce in noaptea mortii mamei tale, el venise numaidecat aici?
-Nu are cum sa fie el vinovat.
-Normal ca asta crezi. El a facut sa crezi asta.
-Dar cum?
M-am ridicat, incercand sa ma plimb alene prin fata lui, incercand sa ma gandesc la toate posibilitatile.
-Fiecare categorie de ingeri are un miros si gust specific. Ingerul tau era un drops nenorocit de menta. Astia-s cei mai perversi, narcisisti si orgoliosi. O data ce si-a introdus sangele lor de menta in organismul unui vampir, poate sa ii comande si sa ii influenteze sentimentele si gandurile. Acum urmeaza sa te intreb eu ceva. S-a intamplat ceva de genul asta intre voi? Vocea lui trada mai multa gelozie, decat ingijorare.
-Ne-am sarutat....si in seara cand a fost asasinata mama, l-am muscat.
-Damn it, Elizabeth!!!
O liniste mortuara predomina in penumbra din camera.
-Si acum ce ar trebui sa facem?Am spart tacerea.
