Nu mai vroiam să văd sau să aud ceva, sau pe cineva.
Zayn m-a luat de mână, târându-mă afară din acel loc lăcrimos. Nu ştiu exact dacă puteam sau nu să am încredere în el, dar îmi făcea bine că mă scotea de acolo. Am încercat să ţin pasul cu el, dar se pare că era mult mai rapid ca mine.
- Ce eşti aşa înceată?
- Scuze, dar rochia e lungă totuşi şi...
Nici nu am apucat să spun tot, pentru ca mâinile lui căutau rochia, pentru a o rupe. Când găsi o mică aţă, trase tare, lăsând jos făşia neagră de material.
- Ia uite ce bine îţi stă în mini. Acum hai mai repede. Îmi spuse el, întorcându-şi spatele la mine, privind spre cer.
- Unde mergem, Zayn? Am mers de mai bine 250km. Ba mai mult, probabil. Alergând.
- Off.
Se repezi la mine şi mă lua în spate, ţinându-mă de picioare.
- Omule, eşti nebun?!! Lasă-mă jos. Acum.
- Nici gând. Şi a început să alerge aşa cu mine.
După încă un sfert de oră, eram undeva printr-o pădure, uitată parcă de lume şi viaţă. O casă se înălţa spre copacii înalţi, lăsând la vedere un frumos peisaj de casă de piatră. Se asemăna cu o cabană... din cărămidă sau piatră chiar.
- Hai să faci cunoştinţă cu refugiul meu.
Mi-a arătat livingul, care era superb, apoi biroul, care avea şemineu şi era frumos decorat, camerele, bucătăria, baia şi camera mea. Lângă casă, mai era o mică cabană cu 2 dormitoare şi o terasă ce avea vedere la un lac. Acesta se vedea şi din casă mare, bineînţeles care avea şi asta o terasă mică.
Avea un pat mare cu baldachin, un dulăpior, o noptieră şi fotolii la fereastră.
- Singura chestie care nu-mi place este că este decât o singură baie. E aici, la etaj, între camerele noastre. Mă avertiză Zayn, ieşind din cameră, bolborosind ceva de nişte haine pentru mine la baie.
Mi-am târât picioarele spre baie, apoi am umplut cada cu apă, săpun, saruri de pe acolo şi m-am scufundat în ea. Amintirile începeau să se prelingă prin acea apă, nelăsându-mă să trag aer curat pentru a-mi limpezi mintea. Oriunde mă uitam îi vedeam. El, rezemat lejer de perete, cu ea în braţele lui, sărutându-se cu patimă. Urme fierbinţi îmi deranjau pielea feţei. Am dat cu apă, de parcă ar fi fost ultima mea salvare.
După ce am ieşit, mi-am luat un prosop începând să mă şterg. Mi-am îmbrăcat hainele aşezate de Zayn lângă chiuvetă.
Mi-am făcut apariţia în birou, unde l-am auzit bâjbâind după o sticlă de Daniels. Mă invita pe sofa, lângă el, ţinând întins un pahar cu wiskey.
- Nu ar trebui să fiu aici.
- Vezi de treabă, gagico. El nu ar fi trebuit să-ţi facă asta. Nu prea îl am la inimă pe Eric de mult timp şi sincer îţi...
- Stai. Îl ştii pe Eric? Am întrebat confuză.
- Pfff. Cum să nu-l cunosc. Era un aşa spintecător acum mulţi ani în urmă. Ne întreceam în crime şi victime. Îi plăceau tare mult ca după ce le seca de sânge, să le jupoaie pielea, iar eu... Eu le tăiam încheieturile mâinilor şi...
- Bine, bine, taci acum. Imaginea aceea atât de dură, violenta, sadica şi criminală, trezea în mine prădătorul. Mi-am simţit colţii, aşa că am încercat să-i împing la loc cu limba. Aceştia cuminţi, m-au ascultat.
Zayn se repezi la laptopul de pe birou, punând o melodie. Începuse să danseze şi bineînţeles nu-i plăcea să o facă singur. Mă trase de mână, la începând refuzând.
- Haiiiii, acum doar nu vei sta în faţa televizorului, cu îngheţata să te îndopi şi o pisică lângă tine, plângând după el. Distrează-te. Uită. Trăieşte.
Mai m-a tras o dată, acum de ambele mâini, apoi prinzându-mă de talie şi zbenguindu-se cu mine în casă. În timpul ăsta spunea glume sau bancuri, reuşind să mă scoată din acea stare de rahat. Râdeam. Râdeam. Râdeam de-a binelea. Era haios, amuzant şi cu un caracter de nota 10.
În mai puţin de două ore, acest băiat mă făcuse să râd cât nu o făcusem în viaţa mea. Îmi povestise de vechile amintiri cu Eric, într-un fel în care mă făcea să râd. Îmi povestise de sora lui, Lauren, că făcea mereu că toţi dracii când îl vedea în altceva necuvenit îmbrăcat când venea la baluri, evenimente şi petreceri la care trebuia să vii bine îmbrăcat şi la 4 ace. Îmi spusese că are 600 de ani şi că este stabilit în Boston.
Mi-era clar că era o fire petrecăreaţa, care se bucura de fiecare moment din existenţă, care ştia să înveselească şi cel mai trist suflet din univers. Poate de un prieten d-asta am dus eu lipsa şi toată viaţa am fost într-o depresie.
Prin una din depresiile mele mortuare l-am cunoscut pe Eric. Da, eram într-un moment al dracului de rău. Tata era în divorţ cu mama. Şi nu, nu eram fetiţa aia care plânge că părinţii se despart. Eu le-am cerut asta. Mă săturasem de certuri în fiecare oră, de bătăile şi maltratările reciproce prin vorbe şi gesturi. Mă oboseau. Mă extenuau. După ce au divorţat, imediat, l-am cunoscut pe Eric. Era nou venit în oraş. Vecini de case. Tipic şi la obiect. Acei ochi albaştrii senini, un zâmbet malefic şi seducător, un păr blond, până la umeri, prins de fiecare dată, un bărbat înalt, musculos nu în exces, atrăgător şi cu un mister ce îi învăluia caracterul şi personalitatea pe ascuns. Vrăjea tot ce atingea. Florile înfloreau sub atingerea fermă a sa, femeile erau în stare să-şi părăsească soţii doar că acel bărbat misterios să le privească. Bărbaţii, îl vedeau ca un altul de treabă, muncitor, căutat, niciodată acolo unde era nevoie.
Ce l-a făcut să îl atrag la mine? Ce m-a făcut să mă atragă? Eram pentru prima dată cuiva. Îi aparţineam cuiva. Îi pasă cuiva de mine. Ţinea, îşi făcea griji pentru mine. Mă protejea, mă ascultă, mă mângâia şi am alina când aveam nevoie. Mă scotea din gândurile triste şi sadice. Mă salvase, când vroiam să fug de tot.
Şi-l doream. Îl doream cu nerăbdare. Îl vroiam mai aproape de mine. Până când... dorinţa s-a îndeplinit. Primul meu. Premiul lui. Eu. Neînţeleşi, dispreţuiţi, iubiţi, pasionali, dornici, ascunşi şi misterioşi. Ceva neînţeles de mulţi, dar cu ardoare vrut de toţi. Ne completăm. Eram doar noi şi nimeni.
Iar acum... îl doream departe de mine. Mă bucuram că eram aici, cu acest tip care nici nu îl cunoşteam de o zi şi care mă făcea să trăiesc. Să trăiesc cu adevărat.
