Cap 2: Adevarul gol-golut

-Îmi spune şi mie cineva ce se întâmplă aici? am răstit eu rupand tăcerea. Cum adică fără cei dragi alături?
- Părinţii noştrii nu au murit. Nici măcar nu îi cunoaştem. atât a putut Annyss să scoată din gura printre lacrimile ce-i curgeau pe chip. Acum acei ochi blanzi de culoarea caramelului şi chipul albicios angelic, trădau sentimente de ură. Părinţii noştrii, făcând referire şi la Nikolas, ne-au abandonat de mici copii. Ai lui Nikolas l-au lăsat la bunici, dar murind, a ajuns la orfelinatul unde eu şi Marco am crescut.
-De ce nu mi-aţi spus? Am întrebat curioasă gândindu-mă la pactul când am întemeiat formaţia: să fim sinceri şi să nu ne ascundem nimic.
-Pt că am jurat să ţinem secret. Ne pare rău. Dar tu îl cunoşti sau ştii despre bine ar putea fi vorba? a intervenit Marco. 
-Nu. Normal că nu. Am răspuns.
-Credeti ca este o gluma sau cineva chiar ne-a urmarit toata viata? a intrebat Nikolas curios.
-Gluma nu cred ca are cum sa fie. Adica, uitati si voi..daca ar fi fost un bilet anonim nu ar contine semnatura. i-a raspuns la intrebare Marco
-Domnul A... a repetat ganditoare Annyss. Baieti, adresandu-se catre cei 2 baieti, era un barbat in varsta care ne ajuta mult cand eram la camin. Il chema Alexander Miloslav. Noi nu l-am cunoscut niciodata, dar ne-a ajutat mult.
-Da, asa este,Ann, dar mosu' ala sigur avea vreo 75 de ani. Nu are cum sa fie el.
-Stiu, Marco. Doar am zis..probabil este nepotul lui sau ceva.

Restul serii a fost tacut. Atmosfera tensionata ne consuma tot mai mult energia pe care o acumulasem pentru concertul din barul "Reckoning". Annyssei i se parea un bar "dur". Intr-adevar era putin gotic dar destul de vizitat de oameni, iar asta ne era benefic in salariul nostru. In acceasi seara am cantat vreo 5-6 melodii, iar eu am mai ramas ca de obicei. Mi se oferise si un post de barmanita, iar Annyss, Marco si Nikolas au fost de acord sa il accept daca vreau.