Dark Side of my Soul 13

Telefonul vibra. M-am ridicat din braţele lui şi m-am dus să-l caut. Era al lui.

- Da? Răspunse el e un ton indiferent, neluându-şi ochii de la mine.

I-am făcut semn că mă duc să îmi fac un duş.

Simţeam că au trecut decenii de când nu mai simţisem apă fierbinte pe piele. M-am scufundat în cadă de vreo 3-4 ori, doar pentru distracţie. Şi când eram om, la fel făceam.

Eric intrase pe uşă, doar în boxerii ăia care îi stăteau... WOW!!! Mai m-am scufundat o dată.

- Ai chef de un cocktail în frumoasa Londra?

- Tu vorbeşti serios? Mă scoţi în... alt oraş? Am început să râd.

- Da. M-a invitat Mickey la un party.

- Mickey... Serios?!!?!! Mickey, Mickey?? Mickey era un vechi prieten de-al lui Eric, de fapt, creatorul său.

- Da. Mickey, Mickey.

- Ce sărbătoreşte?

- A 621 aniversare împreună cu soţia sa. Îţi vine să crezi că au stat atât de mult împreună?

- Nu...

A rămas un pic pe gânduri, zâmbindu-mi. Oare aşa vom rămâne şi noi? Pentru că aş iubi asta.

După duşul bine meritat, mi-am făcut repede bagajul care constă într-o valiză şi o geantă mare. În valiza am băgat haine şi încălţăminte, iar în geanta mai multe accesorii, parfumuri, machiaje şi tot felul de mărunţişuri.

Zborul a fost perfect.

Ajunşi la un hotel, ne-am îmbăiat, apoi am ieşit la restaurantul hotelului. A doua zi trebuia să fim prin cartierul Kensington, unul dintre cele mai luxoase cartiere. Bineînţeles, cum de nu a s fi ghicit... La cât de senior este Mickey... e logic.

***

Mi-am aruncat pe mine o rochiţă scurtă, dantelata, prin care mi se vedea pielea. M-am dus în living şi i-am făcut o piruetă frumuşelului meu. Acesta nu schiţă nici o expresie.

- Dă-ţi-o jos. Acum.

- D-dar de ce? Ce are?? Am întrebat uitându-mă la ea şi în faţă şi la spate.

- Este prea... pari... dezbrăcată.

- CE??

Mi-a arătat degetul spre cameră. Bine că aveam mai multe, dar tot în genul ăsta erau... Eh, asta e. Următoarea era albă, scurtă, cu un decolteu extrem de adânc.

- În nici un caz. Pe asta poţi să o porţi numai pentru mine. Dar acolo, cu un aşa... abis de placere-sânii mei-, în nici un caz.

Mi-am aruncat mâinile în aer, căutându-mi o altă rochie. Am găsit una tot neagră, lungă, decupată în spate, până în partea stângă a mijlocului.

- Asta e ultima, fie că-ţi place, fie că nu.

Nu a mai zis nimic. Şi aşa probabil era târziu. Era îmbrăcat într-un costum care îi venea perfect, iar cravata ăia îl făcea şi mai sexy. Aveam părul buclat, cu un machiaj nu prea strident.

Ajunşi la vilă, am rămas impresionată, analizând fiecare colţ al clădirii din priviri. Era în stil victorian, mare cam de vreo 2 etaje, cu nişte superbe scări la intrare. Mi-am aşezat mâna pe braţul frumosului meu partener, intrând în frumoasă sală de dans. La intrare îmi imaginam muzica clasică, de vals, rochiile doamnelor fiind din-acelea de baluri de epocă, dar nu. Aveau rochii lungi sau scurte, iar muzica... era acceptabilă. Pe fundal se auzea Within Temptation-All i need. Imediat, Mickey s-a poziţionat în dreptul nostru, îmbrăcat într-un costum gri, iar la braţ ţinea o femeie foarte atrăgătoare. Avea o rochie bej, ce îi cădea frumos pe coapse, şolduri, fiind deschisă pe picior. Avea un coc nu prea pretenţios, ci dezordonat, dar foarte bine pus la punct. Ne-au salutat, luându-ne şi făcându-ne cunoştinţă cu alte persoane.

M-am întins spre un chelner ce aducea vinuri.

- Ia-l pe cel de culoare roşie. Este ceva ce vă v-a încântă. Mi-a făcut cu ochiul, plecându-şi gura înapoi la soţia sa.

Am întins mâna ascultătoare spre vinul roşu, la fel că Eric. Acesta mi-a făcut cu ochiul, dând paharul peste gât şi punându-l înapoi.

- Dansezi?

- Da.

Mi-a făcut o plecăciune, apoi ne-am lăsat conduşi de valsul dulce ce ne ambienta cu sunete suave.

După acel dans, Eric s-a lăsat rapid de Mickey. Lauren, soţia lui Mickey, m-a însoţit să servim ceva.

- Eşti de aici, din Londra?

- Nu chiar. Am crescut aici, până la vârsta de 17 ani, apoi am fugit prin ţară. Am stat în multe oraşe din Anglia, negăsindu-mi locul. Pe la vreo 21 de ani, am emigrat în Franţa, acolo Michael găsindu-mă. Eram într-o stare deplorabilă, dar norocul meu a fost că mă găsise, mă îndrăgostisem de el, apoi din păcate îmbolnăvindu-mă de o boală. Era o epidemie... M-a transformat, dar niciodată nu l-am urât pentru asta. Mi-a fost alături mereu şi m-a iubit.

- Hi, Ren. Un băiat înalt, blonduţ, cu ochii albaştrii şi trăsături bine definite, se apropia de noi. Lauren, habar nu ai cât te-am... îşi trase un pic aer în plămâni, uitându-se apoi la mine, după care la Lauren,... căutat. Bună, mi-a spus uitându-se şi mai adânc în ochii mei.

Un bună timid imi ieşi printre buze, neluându-mi ochii de la el. Lauren îşi drese vocea, încruntându-şi sprâncenele şi dându-i un ghiont în burtă.

- Ţi-am zis să nu mai vi aşa îmbrăcat la astfel de evenimente. Unde îţi e capul, idiotule? Mă faci de râs...

- Dar ce mai am acum?! Întrebă el mirat. Zi tu, arăt rău? Nu sunt îmbrăcat potrivit? Acesta afişă un zâmbet cuceritor când mi se adresă.

Am doar din umeri, uitându-mă la Lauren, care chiar era supărată din cauza outfitului acestui băiat.

- Sunt Zayn. Iar aceasta este baba d soră-mea. I-am strâns mâna.

- Liz, încântată. Să înţeleg că sunteţi fraţi?

- Da, au răspuns amândoi în cor. Mi-am rotit ochii după Eric, dar nu l-am văzut. Mă scuzaţi, mă duc să-l caut pe Eric.

Aceştia au dat din cap, Lauren certându-l în continuare că este prea rebel şi ar trebui să fie mai responsabil.

Am înaintat în sala aceea grandioasă, în căutarea lui Eric. Nu-mi vine să cred... unde o fi omul ăsta??? Din sală, am dat de un culoar lung. M-am dus într-acolo. La capătul acestuia, erau scări către primul etaj. Când să pun piciorul pe prima treaptă, Eric era sprijinit de perete, cu mâinile în jurul unei roşcate, cu părul scurt şi breton. Se sărutau de zor, tipa spunându-i tot felul de vorbe...

- Unde ai fost până acum, Crystal?

- Nu contează, frumosule. Acum sunt aici şi nimeni nu o să ne mai împiedice să fim împreună. 500 de ani fără tine, au fost... îngrozitori. În sfârşit te am, iubitule.

- Mhmm...

M-am rotit, găsindu-mi sprijin în perete. Deci şi ea era vampir. Era cu ea. Cum am putut să fiu o aşa idioată? Cum am putut ca Ordinul a fost pe urmele sale... În tot acest timp el o caută... Nu-mi vine să cred. Mi-am mişcat picioarele înapoi, vrând să ies cât mai repede de aici. Am început să alerg la viteza specifică, dar când să ies din hol, m-am ciocnit de cineva.

- Hei, ce s-a întâmplat? Eşti bine?

Zayn mă prinse de umeri, ridicându-mi bărbia şi încercând să îmi şteargă lacrimile. Am dat negativ din cap, lăsându-mă prada lacrimilor grele.

- Hai de aici. Ştiu eu de ce ai nevoie să îţi treacă.

 Slideshow cu poze din text