Dark Side Of My Soul 17

- Hei, e cineva?

Vocea pădurarului îmi trezi la viaţa instinctul. Aveam vreo 2 nopţi de când plecasem de la Zayn. Fantasma mea golănea munţii Alpi. Eram undeva prin sudul Elveţiei. Nu mai mâncasem de atâta timp, iar acest biet om mă dezvolta fără să ştie în natura mea vampirica. De când Eric mă transformase reuşisem cu brio să nu muşc, să rănesc sau cel mai grav, să omor pe cineva. Dar, la dracu cu toţi. Am fost de prea multe ori dezamăgită că să-mi mai pese. Aveam să rănesc, la fel cum inocenţa mea fusese furată. De când îl cunoscusem pe Eric, mă manipula, iar eu, dabea acum mi-am dat seama. M-a transformat, ca apoi să fugă ca un laş, lăsându-mi acest nenorocit de pandantiv blestemat, ca să ce? Să nu mă ard sub soare? Ha, ce să zic. Va să zică, îi păsa de mine...

Am înaintat spre acel biet om, rupând mici fâşii din tricou şi pantaloni. M-am mâzgălit cu foarte puţin şi discret noroi.

- Do-domnule... Vă rog... Ajutaţi-mă... Vocea mea prefăcută era mai bună decât credeam... până şi eu începeam să mă încred în nevinovăţia mea.

- Copilă, eşti bine?! Întreabă pădurarul îngrijorat. Cum ai ajuns aici?

- Nu ştiu... Nu mi-amintesc nimic... Ajutaţi-mă!

- Sigur, se repezi el, luându-mă pentru a mă sprijini de el. Eşti rănită?

- Eu.. eu... îmi este aşa foame...

Se uită în ochii mei, aproape plânşi, dar nu de foamea ce mă ardea în interior, ci de ce voi face.

- Îmi pare rău...

- De ce îţi... Nici nu termină, căci colţii mei întărâţi, îi erau adânciţi în beregată. Scoase un icnet de durere, apoi căzu lat jos. Sufletul mă ardea, iar durerea guturală începuse să se lase pierdută. Lumina soarelui parcă avea să apună curând. Mi-am dus mâna la gât, strângând în pumn medalionul, rupându-l şi aruncându-l undeva lângă cadavru.

Nişte paşi se auzeau în depărtare. Nu era nici un miros uman. Zgomotele se auzeau mai aproape. Mi-am mutat corpul la baza unui stejar gros. Am închis ochii şi m-am lăsat pe copac.

- Tu nu eşti aşa...

Am deschis ochii brusc. Mă găsise. S-a apropiat de mine. Mi-a mângâiat obrazul, un firicel ud fiindu-i vizibil pe chip.

"Am crezut că tu eşti mai bun, că mă vei iubi la fel cum am descoperit că încep eu să te iubesc."

Zayn rupse tăcerea, cu un simplu:

- Ştiu. Scurt, parcă aprobând ce îmi spuneam în gând.

- Ce ştii?! Am întrebat nervoasă şi nedumerită

- Ceea ce gândeşti.

L-am îndepărtat, privindu-l şi mai confuză. Cum era posibil? De ce? Cum făcea?

- Doar Creatorii şi Progeniturile lor au această Legătură. Doar...

- Ştiu, mă întrerupse calm. Îşi vârâ mâinile în buzunarele hanoracului gri.

Îl priveam şi mai confuză. Avusesem această Conexiune doar cu Eric. El era cel ce mă transformase. De ce aveam această Legătură şi cu Zayn? Doar nu...

- Nu, nu te-am transformat amândoi, mă întrerupse iar. Doar eu am făcut-o.

CE?! Trupul mi s-a răcit brusc, mai rece decât eram. Eram ca un imens cub de gheaţă. Eram pierdută într-un labirint din care nu găseam nici o portiţă de scăpare, nu aveam nici gând să scap. Picioarele nu mi le mai simţeam pe pământ. Pluteam. Pluteam deasupra unui ocean plin de minciuni. Toţi m-au minţit. Toţi! A venit lângă mine, uitându-se cu mândrie, afecţiune, admiraţie şi iubire. M-a luat în braţe, făcându-mă să mă topesc. Vroiam să mă moleşesc în braţele lui protective, să i le simt în jurul meu, ocrotindu-mă, făcându-mă să plâng până lacrimile mi se secau, ca apoi să îşi impună caracterul lui jucăuş şi glumeţ, ce mă fermecase din prima, care mă făcea să uit de absolut tot şi să zâmbesc fără reţineri. Vroiam să îmi spună să nu mai plâng, să se termine tot, să mă iubească şi să îl pot iubi şi eu. Vroiam să uit de Eric, de Derek, de Ordin... Eram blestemată. Nu trebuia să am o inimă; trebuia să fiu moartă de mult, mult timp. Din cauza mea Derek a fost pe urmele mele, omorându-mi inima seara de seară. Din cauza mea mama şi Bonnie au murit. Dar cum era posibil ca Zayn să mă fi transformat? Eric ce rol avea în povestea asta? Era un joc, un pariu între doi vampiri? De ce m-am încrezut în Eric? De ce mă făcuse să îl iubesc? Aveam atâtea întrebări... şi toate fără răspuns... Simţeam ca o să explodez.

- Linişteşte-te, vocea lui semăna ca un cântec suav, pe care aş fi putut să-l ascult mereu. M-a ridicat în braţe, alergând cu mine.

***

- Bea, o să-ţi facă bine.

- Nu vreau. Vreau răspunsuri. Adevăruri, nu minciuni.

- Acum un an în urmă, începu el, când te-am întâlnit, erai supărată. Îţi blestemai soarta. Erai atât de firavă, blândă, fără pic de vină. Stăteai sub acel măr. Eric era în acest timp lângă mine. Te iubea şi el. Aşa că l-am lăsat pe el să te cucerească, să îţi redea speranţă. Ai fost cu el, cât ai fost om, l-ai iubit, apoi ceva s-a întâmplat... Nu mi-a zis ce. Ştiai că este vampir. Era ceva... Era ceva ce te-a supărat atât de tare încât ai vrut să...

- Îmi iau viaţa, am replicat fixându-mi privirea undeva în podea.

- Da, mă studie el, iar acum am şansa să te întreb, Lizzye. Ce s-a întâmplat?

- M-a făcut să... îl iubesc atât de mult... să cred că mă iubea şi simţeam că trebuia să mă dăruiesc lui. Apoi am realizat, că am fost o proastă, o marionetă în prezenţa lui. M-ă forţase, dar credeam că aşa trebuia să fie. A profitat, iar eu... vroiam să termin cu tot.

- Erai sub acel măr, continuă el, şi ai reuşit să îţi ţii respiraţia până inimă a încetat să-ţi mai bată. Am alergat spre tine şi ţi-am dat din sângele meu. I-am zis lui Eric. Eu nu eram pregătit să am un vampir nou creat. Nu ştiam ce şi cum. Eu... Eu am omorât oameni şi încă o fac. El, ştiam că o să ştie ce să facă, aşa că în fata Ordinului şi a tuturor persoanelor din lumea noastră, ai fost Progenitura lui.

- Ce s-a întâmplat cu tine? De ce niciodată nu ai apărut? De ce ai dispărut?

Mi-a şters lacrimile, m-a luat în braţe protectiv şi a oftat lung.

- Am fost atât de laş încât întâmplarea cu tine m-a devastat, nu suportam ca el avea să îţi fie alături şi eu nu. Nu suportam să vă văd privirile pline de iubire, aşa că am plecat atât de departe încât să rup orice legătură. Am fost atât de distrus, pe cât am fost de las şi am plecat.

- Dacă tu eşti Creatorul meu, Legătura mea cu Eric, cum s-a produs?

- A găsit el o cale.

- Cu Crystal... Ce treabă ai tu? Ce treabă avea cu Eric? Parcă îmi e o rivală...

- Nu, nu, nu. Crystal a fost, încă e, renumită. Este Vampirul Pasiunii. Cu ea am avut o aventură în urmă, după ce am plecat, doar ca să te pot uita. Sângele ei sau simpla ei prezenta te face să înnebuneşti. În timpul unui act sexual, ai parte de un orgasm intens, îţi pierzi controlul şi ai fi în stare să omori un autobuz plin de oameni, chiar mai mult. Eric mereu a fost cu ea, deşi în ultima perioadă nu s-au găsit din cauza Ordinului.

A oftat, profitând că nu zic nimic, m-a sărutat pe frunte, anihilându-mi mirosul.

- Şi... ai reuşit să mă uiţi?

- În nici o clipă, îmi răspunse sincer. Acum, exact aşa cu tine în braţe, mă simt acasă.

- Şi eu, sinceritatea din voce mi-o auzea şi el.

 ---------------------------------------------------

Ignorati acei porci din imagine=))))