Dark Side Of My Soul 20

Băusem deja toate rezervele de sânge la cât de stresată eram. Nu-mi puteam lua gândul de la Zayn deloc. Soarele ardea prea tare, dându-mi o stare de moleşeala acută. M-am îmbrăcat în ceva lejer, regretând cu ardoare confortul ce mi-l oferea înainte pijamaua. Am trecut pe lângă casa lui Bonnie, trecându-mi prin minte toate amintirile pe care le-am avut împreună. Cea mai bună prietenă din clasa a doua. Era nouă, timidă, blondina, poate prea blondă pentru vârsta fragedă, iar copii râdeau, făcând-o spălăcită, ştearsă şi multe alte cuvinte aruncate cu venin. Protecţia pe care i-am dăruit-o m-a făcut să o iubesc ca pe o soră. Era mică în ochii mei, neprotejată. Maturitatea de liceu a făcut-o să se transforme într-o adolescentă cu încredere de sine, total schimbată de ştearsa din penultima banca. Ochii albaştrii sau verzi, în funcţie de momentul zilei, erau atât de blânzi încât te făceau să te topeşti.

Am oftat lung, dorindu-mi să o mai văd o dată. Să îi vorbesc. Am înaintat spre uşă. Clanţa avea vreo trei straturi de praf. Soneria deja îşi pierdea puterea bateriei, iar casa, deşi era soare afară, domnea într-o beznă totală. Mici sclipiri de reflexie solară îmi deranjau ochii. Am apăsat clanţa, dar era închisă. M-am dus în spate, unde era camera prietenei mele. Am sărit pe acoperiş, gândindu-mă cum aş putea să deschid geamul. Se pare că mă pricep la asta destul de bine, din moment ce în unele seri o "răpeam" la petreceri. Am învăţat cum aş putea să folosesc o şurubelniţă plată, dar acum, cum nu aveam una, îmi rămâneau doar... unghiile. Ce-i drept, mi le-am cam rupt zdravăn, dar a meritat. Eram o infractoare care intra în domicilii, prin efracţie, cu diploma. Am zâmbit în sinea mea, iar un damf de aer închis ieşi din camera neaerisită.

După minute, probabil ore, petrecute în camera ei, am ieşit, pe unde am intrat. Luasem o fotografie cu ea, în care părea... EA! Ochii aveau nuanţa de verde, iar bretonul îi era prins în două agrafe. Zâmbetul inocent îmi amintea că adoră această poză. O avea în cinci exemplare.

Îmi amintisem de întâmplarea aceea: Era vară, iar noi chiulisem de la şcoală. Se făcea că vroia cu ardoare să îşi facă un tatuaj. Ne-am dus râzând la un salon din cartier, alegându-şi să îşi facă o pisică neagră, pe partea din spate a umărului drept. Încă îmi aminteam cât de amuzant era să încerce să ascundă tatuajul de mama ei. Trebuia să aibe grijă de el, iar pentru ea părea ca o povară. Când mama ei a aflat de tatuaj, se puse pe râs, doar pentru simplul fapt că şi ea îşi făcuse două lăbuţe de căţel pe spate.

****

După provizia acumulată de la spital, m-am întins în pat. Mai obosită ca oricând. Un ciocănit se aude violent în uşa de la intrare. Am sărit din pat, în două secunde ajungând la uşă. Un plic era aşezat pe preş, dar nimeni în preajmă. Am închis uşa şi m-am aşezat pe un scaun din bucătărie. Plicul era frumos decorat, cu două porţi din hârtie albă, conturate foarte elegant. Am desfăcut o panglică ce "încătuşa" porţile şi am scos, din câte am observat, invitaţia. Scrisul citeţ şi caligrafic era scris cu cerneală. Până şi uscată, puteam simţi mirosul.

"Cu ocazia şederii temporare, vă invit să-mi fiţi musafiri la minunatul bal, din data de 10 mai 2012."

Mi-am plimbat ochii la oră şi la semnătura.

"Crystal Razirov"

De ce îmi părea numele ăsta aşa cunoscut? Parcă îl ştiam de undeva, parcă îl auzisem. O imagine mi-a izbit cu durere mintea. Un bărbat. Un câmp. Sânge mult. Miros de iarbă, atmosfera apăsătoare, chinuitoare, atât pentru mine, cât şi pentru...

- Zayn!

Scaunul se prăbuşi la respingerea mea, iar uşa imobilului probabil s-a închis şi cu cheia. Practic am zburat la viteza pe care o aveam. Am fost mai întâi la pădurea cea mai aproape, iar pe acel câmp îi puteam simţii prezenta. O căldură îmi străbătu corpul. Vremea atât de caldă mă enerva prea tare, mai ales în aceste momente. I-am luat trupul, aproape neînsufleţit în braţe. Pielea rece se lipi de a mea, firicele de sânge prelingându-se şi pe mine. Faţa îi era atât de desfigurată, încât pentru câteva secunde, nu am crezut că este el. Panica mă stăpânii, încercând s-o dau la o parte.

Sângele era împrăştiat pe întregul chip. Am rupt fâşii din tricoul meu şi i-am şters chipul palid. Clipi de câteva ori, murmurând suspine. Mi-am muşcat zdravăn încheietura mâinii şi am pus-o la gura lui.

- Bea, iubire, bea!

Cu cât sângele îi curgea în gură, începu mai mult să înghită. Rănile i se vindecau foarte puţin, iar trupul înceta să mai fie atât de moale.

L-am cărat cât am putut până la casa mea. Duşul a fost primul loc în care l-am băgat. L-am lăsat în cadă, în timp ce am coborât la subsol, căutând ceva haine bărbăteşti. Mama îi păstrase nişte haine tatei, nu ştiu din ce motiv. După mărimea lor, bănuiesc că era un tip mult mai masiv. Am urcat la Zayn, dând drumul apei. I-am scos hainele, spălându-l. Trupul sau minunat, acum era înjunghiat, rănit şi tăiat. Culori vineţii îşi făceau apariţii din când în când. Mii de lacrimi îşi făceau simţită prezenţa pentru a nu ştiu câta oară pe ziua de azi.

Îmbrăcat, îmbăiat, l-am învelit. Am adus pungi cu sânge - bine că mă gândisem să aduc ceva provizii mai multe -. Pieptul lui era tare, cum eram obişnuită. L-am mângâiat, simţindu-mă deodată furioasă. Pe mine. Orgoliul tâmpit cu care eram înzestrată mă făcea mereu să pierd.

 I-am mângâiat buzele cu blândeţe. Din culoarea palidă şi vineţie, rozul trandafiriu de care eram îndrăgostită începea să revină. Îmi zâmbi obosit şi ceru de băut. M-am ridicat cu grijă din pat.

- Eşti mai bine?

- Acum da, răspunse după ce bău conţinutul din pahar pe fugă. Ochii îi erau blegiţi.

Mi-am întors privirea spre fereastră. Zorii păreau trişti. Oare când trecuse atâta timp?

- Ce-ar fi să mai dormi puţin? L-am întrebat, încă cu privirea spre fereastră.

- Stai cu mine.

Privirea lui mă ardea, totodată reuşind să menţin contactul cu el. Era amuzat de ceva şi îngrijorat.. M-am apropiat cu frică. Nu era o frică comună, ci de... Nici eu nu ştiam de ce ce. Mi-am lăsat capul pe pernă, într-o parte, pentru a-l putea vedea. Oftă apăsat, vizibil deranjat de distanta stânjenitoare. Îşi înghesui mâna pe sub capul meu, trăgându-mă spre el. M-am cuibărit la pieptul lui, sub braţele lui, de parcă era era singura speranţă de care-mi atârna viaţa într-un moment crucial. Nu a durat până când am simţit udătura de pe tricoul lui. Nici nu-mi dădusem seama, aşa că am tras repede un colţ al cearceafului, am pus peste pata udă şi am încercat să mă foiesc pe lângă el să nu îşi dea seama că încercam să maschez ştergerea udăturii.

- De ce plângi? Mă întrebă încet, calm. Se pare că planul meu nu funcţionase aşa cum doream.

- Nu plâng, am minţit scurt, cu un zâmbet nedorit.

- Rectific. De ce plângeai?

Am suspinat. Se ridică în fund şi se postă în faţa mea. Capul mi-era în palmele lui, iar ochii fixaţi în oceanul ochilor lui. Nu am mai rezistat prea mult şi un potop de lacrimi m-a învins. Mă privi mirat, cu ochi mari. Nu a zis nimic, doar m-a tras mai spre el, cuibărindu-mă pentru a nu ştiu câta oară la pieptul lui, în timp ce îmi mângâia părul. Scorbura gâtului său mi-era refugiu.

- Iartă-mă, am reuşit să rostesc printre suspine şi plânset. Iartă-mă, te rog. Jur că nu am să te mai fac niciodată să suferi şi nu am să te mai supăr. Numai când am văzut cât de aproape este să te pierd...

- Şhh. Mă strânse şi mai tare. Te iubesc. Mi-am ridicat privirea la el. Te iubesc, repeta sigur pe el. Te iubesc şi niciodată nu ai să mă superi cu nimic.

***

Zilele au trecut, bucurându-ne de prezenţa reciprocă. În următoarea zi de la acel incident, întinşi pe iarbă şi relaxaţi, scăldându-ne în razele soarelui arzător, îmi povesti ce i se întâmplase. După spusele lui, un vechi "prieten" îi făcu o vizită, dar eroul meu a învins, iar din ultimele puteri, îşi trecu amintirea prin viziunea mea. El m-a ghidat, deşi era epuizat. Era o altă chestie Creator-creaţie.

***

- Tot nu înţeleg ce este cu asta, zbier de la etaj încât Zayn să mă poată auzi.

- Pate că aşa îşi spală ea păcatele.

- Are multe? Întreb ironică.

- Este o păcătoasă, îmi şopti la ureche, plasând un sărut nevinovat pe gât, făcându-mă să tresar.

- Eşti rapid.

- Pot fi şi mai rapid dacă vrei, replica deja cu mâna într-o zonă ce mă ardea.

Mi-am lăsat capul să cadă pe umărul lui, dorindu-mi să mă las sub dominaţia lui, mai ales că nu ştiu din ce motiv, dar, nu avusesem nici un moment de tandreţe, iar orice atingeri, cât de mici ar fi fost ele, mă lăsau "cu apă-n gură".

Ca de obicei, realistă cum eram, am stricat un moment de toată frumuseţea, când am privit ceasul. Ora balului se apropia, iar eu încă nu eram gata.

- Dar arăţi bine şi nearanjata şi dichisita aşa, bodogăni îmbufnat ca un copil mic.

- Nu pot, Zayn, să apar aşa. Mai ales că o s-o cunosc pe vestita Vampiriţă a Pasiunii sau cum i se zice.

Râse puţin şi îşi aranjă mânicile de la sacou. Bărbatul ăsta arăta bine şi dacă s-ar fi îmbrăcat în gunoier.

M-am reîntors la machiajul meu. Părul cădea în bucle roşiatice, jucăuşe şi sexy. Rochia mi-era roşie, cu o bretea înflorată discret, cu două benzi cu pietricele albe, deasupra sânilor şi la talie, căzând mulata până la jumătatea coapselor, iar cu o trenă "mobila" arata ca scoasă din reviste. Era superbă.

*** 

Ieşiţi din limuzina ce era trimisă după noi, soarele deja pălise de pe cer, vederea amurgului fiind în floare. O muzică lentă, de dans în doi, se auzea din vilă. Scările masive îmi aduceau aminte de balurile din epoci uitate de vreme. Un majordom ne invită în locuinţă. Era sala de bal. Unele perechi dansau, alţi oameni stăteau pur şi simplu de vorbă, iar unii se holbau pur şi simplu, fără ruşine, la noi. Deodată, m-am simţit stânjenită. Atmosfera s-a destins când în peisaj, o pereche venea spre noi. Majoritatea privirilor s-au întors la ce făceau înainte, dar unii încă ne aţinteau cu priviri curioase. Bărbatul, blond, cu părul până la umeri, îmbrăcat într-un smoking negru, ce-l făcea mai fioros şi masiv, mă salută delicat, sărutându-mi mâna. Zâmbetul, care mi-era atât de cunoscut, pieri, când privirea-mi furioasă îl împungea dureros. Roşcata, cu părul scurt şi breton, era posesoarea unei simple rochii negre, fără bretele. Avea mănuşi negre, o etolă pufoasă albă, încălzindu-i umerii albicioşi şi vizibili fini. Un dres negru, îi mângâia delicat picioarele, iar pantofii simplii de lac, finisau excelent ţinuta.

Îmi zâmbi timid, după care se aplecă spre mine:

- Cel mai bine este să mergem puţin sus, nu crezi?

Am dat afirmativ din cap, lăsându-ne conduşi pe nişte scări, la etaj, de cei doi. Camera se presupunea a fi un birou.

Ne-a făcut semn către canapeaua din catifea, iar ei s-au aşezat în faţa noastră. Un servitor, îşi făcu apariţia cu patru pahare de vin roşu. Nu, nu era vin. Era sânge. Oare servitorul ştia ce "transporta"?

Crystal îi mulţumeşte servitorului, iar Eric bau conţinutul din paharul lui dintr-o singură înghiţitură. Mai mult era aţâţat. Trăsăturile lui Crystal îmi trezi nişte amintiri dureroase. Ochii verzi, mari şi expresivi, buzele pictate cu un roşu îndrăzneţ făcea o mare diferenţă de la...

- Bonnie?!... Paharul îmi scapă jos, cioburile risipindu-se pe parchet, iar covorul persan fiind pătat destul de urât. Crystal îşi mută privirea în pământ.

- Nu, nu sunt ea. Sunt... o verişoară. Foarte îndepărtată şi presupun, râse încet şi discret, bătrâna. Se uită la mine, apoi luă de pe un biroul din apropierea ei o fotografie înrămată. Era fotografia preferată a prietenei mele. Am clipit rapid, dar am îndepărtat poza. Nu vroiam să mai plâng. Era un capitol plin de durere. Îmi povesti pe scurt o istorie ce nici Bonnie n-o ştia..

- Iar eu, începu Eric să vorbească când liniştea ne domina, încep să termin prin a-ţi cere iertare, Elizabeth. Ţi-am greşit. Zayn mi te-a încredinţat, iar eu am... fugit de o responsabilitate.

- Nu cred că mai are rost să purtăm pică unul altuia în zilele astea. Vreau doar să se termine tot şi să încerc să fiu fericită. L-am luat pe Zayn de mână, iar el m-a îmbrăţişat încurajator.

                                                                                                                    SFÂRŞIT!