Eram in camera mea si nu aveam stare. Ma gandeam la ce vroia Michael, sa il contactez pe tatal lor. Dar gandurile mele amestecate imi veneau intr-una-n minte. Imi era dor de Jake. Numai rostind numele lui, am sarit ca arsa din pat si m-am indreptat spre biroul lui Michael. Sigur exista o pungulita cu toate lucrurile mele personale cand am ajuns aici. Speram sa fie asa.
Am batut de 2-3 ori in usa si o voce ragusita mi-a spus sa intru.
-Buna, Michael. Ma gandeam daca poti sa ma ajuti cu ceva.
-Bine, spune doar.
-Am si eu nevoie de ceva personal, care pun pariu ca au fost aduse aici acele lucruri, gen o geanta cu telefon mobil, portofel, farduri, parfum si tot felul de chestii care se gasesc in geanta unei fete. M-am mirat si eu de siguranta acestei afirmatii, cum ca ar exista asa ceva si daca o aveau.
-Desigur. Umbla si tu in cutia aia si vezi ce gasesti. Mi-a gesticulat de pe scaunul lui confortabil spre o cutie din coltul camerei.
M-am indreptat spre ea si am inceput sa desfac cutia, apoi punga si apoi geanta. Mi-am cautat portofelul si m-am uitat sa vad cati bani aveam acolo. Am gasit vreo 225 de dolari plus 3 carti de credit si am zambit, luand ca nesatula si indesand in sutien cei 225 de dolari si 2 carti de credit,am mai cautat si am dat de un mini-album cu fotografii mici si am luat-o pe cea a lui Jake. Auzindu-i pasii venind spre mine m-am facut ca inca cautam ceva.
-Hei, ai gasit ce cautai?
-Off..nu...Am spus exasperata. Probabil ca le-am lasat acasa in noaptea accidentului. Ei bine..doar atat am vrut. Mersi oricum.....
-Nu ai pentru ce.
Oare de ce avea fata aia de om satisfacut?!
Am iesit din birou si mi-am croit drum spre camera, entuziasmata pana peste cap de reusita mea.
Mi-am asezat picioarele sub fund si mi-am scos banii din sutien, impreuna cu poza si le-am bagat sub perna.
Ce sincronizare. Exact atunci a venit si Reha sa ma intrebe daca vin la cina.
Ceasul indica 00:00 si chiar nu aveam somn. Mi-am scos micuta lanterna de urgente din sertar si mi-am cautat fotografia.
M-am concentrat asupra lui si dupa aproximativ un minut....l-am vazut intr-un apartament cu..o fata bruneta. Se sarutau..si...oh, fir-ar...M-am desprins din imaginile alea si am iesit pe usa val-vartej. Vroiam sa ies afara si sa iau o gura de aer.
In precipitatia pasilor mei m-am busit de cineva. Nu am vrut sa imi ridic ochii sa vad cine e, pentru ca nu vroiam sa imi vada lacrimile.
-Hei, ce-i cu tine aici? Era vocea lui Dominic.
-Vreau sa iau o gura de aer.
-Plangi?
-E asa de evident?
-Suspinele te dau de gol. Spunandu-mi asta jur ca simteam ca zambeste, dar nu mi-am ridicat capu, si am continuat sa merg.
-Te deranjeaza daca iti tin companie?M-a intrebat.
-Te deranjeaza daca nu sunt o companie buna?
-No problemo.
Am continuat sa mergem agale prin curte. Vantul rece si atmosfera umeda imi facea pielea de gaina si dintii mei mai aveau un pic sa clantane. Ne-am asezat pe o banca si amintindu-mi imaginile pe care le vazusem, iar am inceput sa bocesc. Nu mai puteam nici respira.
-Ce s-a intamplat?
-L-am vazut...era cu una..si nu stiu cum e posibil...nu are cum...eram suflete pereche....imi e asa dor de el...Am spus printre randurile de lacrimi si suspinele dese.
Mi-a luat capul in maini, asezandu-mi-l pe peptul lui si m-a imbratisat. Continuam sa plang.
-Te vei descarca asa. Mi-a spus pe un ton incet.
Nu stiu cat am mai stat, dar dimineata urmatoare cand m-am trezit ma usturau ochii si ma durea gatul. Probabil iar nu dormisem bine pe perna. De fapt, normal ca nu dormisem bine, din cauza numeroaselor cosmare. Cine era aia? Cand s-au intalnit? Cum era posibil? Nu ma mai iubea? Oare ce i-au spus despre mine?
M-am indreptat spre baie.
Stateam in fata oglinzii nemiscata. Parul imi era fooarte ciufulit si ridicat in sus, ochii imi erau rosii,iar cearcanele de 3 metrii nu aratau deloc bine si ma faceau sa ma simt si cum eram: o mare proasta zombie si fara vlaga-n ea.
Mi-am facut un dus rapid si m-am dus sa il caut pe Michael.
Era in bucatarie, mancand un mar.
-Ce e cu fata aia pe tine? Zici ca esti moarta.
-O, dar vai, Michael, stii? Nici nu m-am uitat in oglinda.Reluandu-mi vovea calma, am adaugat: Stiu ca arat naspa, nu trebui sa imi spui si tu. Azi nu am chef de nimic. Vreau sa stau in camera la mine si sa nu ma bata nimeni la cap. Se poate?
-Bine.
Stiam ca nu ii convenea, dupa figura pe care o afisase pe chip, dar era mult mai bine asa decat sa ma certe si sa darame cladirea cu zbieretele lui aspre si dure.
Mi-am mancat portia de cereale si m-am dus in camera.
Gandurile iar nu imi dadeau pace, asa ca am iesit sa ma plimb. M-am dus pe o aripa a clinicii in care erau doar sali de mese, camera media cu tv si radio, unde erau si tablouri expuse. Nici eu nu stiam ce ratacesc pe acolo, dar cand i-am vazut poza, am stiut. Tabloul cu rama rosie sangerie arata un chip imbatranit, un om la vreo 60 si ceva de ani, ochi caprui verzui, cu un par minunat de des la varsta sa, dar carunt. I-am memorat bine chipul si m-am retras in camera.
Ajunsa, m-am concentrat asupra lui si in cele din urma s-a materializat in fata mea un barbat robust, de vreo 1,88,cu acelasi chip ca din tablou.
In primul rand, multumesc pentru cele 3000 de vizualizari si ca va pierdeti timpul cu postarile mele, desi stiu ca nu am mai postat ca inainte. Nu am sa mai zic ca nu am timp, pentru ca stiu ca v-ati saturat de replica asta, dar spun doar ca ...am o perioada ...obosita(?) si am nevoie de putin timp, mai ales ca inspiratia m-a cam lasat in ultima vreme. Multumesc celor care-mi urmaresc blogul/rile, celor care comenteaza si celor care-mi uraresc blogurile si nu-mi lasa comentarii.:))
