Supernatural Story of my Life 18

Trecuse o luna de cand stateam aici.  Dominic imi povestise ca tatal lui contruise aceasta clinica pentru ajutarea celor ca noi. Aflasem ca avea puterea telekinetica si ca nicodata nu putea sa imbatraneasca, asta pentru ca I s-a administrat o substanta a carei “reteta” numai tatal sau o stia, care acum era mort. Stev avea puterea pirokineziei, adica de controla focul, Rob era clarvazator, Michael putea schimba vremea, Erika putea gasi orice supranatural ,Xavier putea vindeca orice rana cu ajutorul mintii si Reha putea creea iluzii optice si vise.

Ma mai acomodasem aici si ma relaxasem destul de mult.Asta pana cand intr-o dimineata am coborat jos, dupa rutina mea de dimineata. Le-am auzit vocea lui Stev si Erikai.

-Nu intelegi?Ea nu stie de chip. Si nici nu trebuie, asa ne-a spus Michael.Am auzit vocea Erikai rostite la Stev.

-Dar trebuie sa stie. Si spune-i Lui Reha sa nu ii mai inventeze vise. Nu vezi ca are momente cand se intristeaza? Nu ii mai faceti atata rau. Si asa, din puncul meu de vedere ma simt vinovat pentru ca sta aici..

-Haide, Stev, nu trebuie sa te simti cu nimic vinovat. La cererea lui Michael sta aici. Si cu chip'ul…hai sa nu ii zicem nimic deocamdata…in plus, la fel ca pe noi toti, ne ajuta sa echilibram puterile noastre. Fara el ar fi o armata de fantome zombie din cauza ei…si nu i-ar face deloc bine.

Chip? Zombi? Mi-a sarit tandara si am intrat peste ei.

-Vreau chiar acum sa imi explicati ce-s cu chip'urile astea, cand mi s-a pus porcaria asta si care e treaba cu visele. Le-am cerut cu vocea indiferenta, in timp ce imi puneam un pahar cu lapte.

-Aaa..pai..noi…nu ar trebui…stii…mai bine il intrebi pe Michael. Hai, Stev.

Stev nici nu apucase sa spuna nimic, desi stiam ca vrea sa imi spuna adevarul, dar din cauza Erikai care il trase dupa ea…iar am ramas singura cu gandurile mele si cu confunzia plutindu-mi in cap.

Pe la ora trei am facut alergari, ceea ce mi-a dat sansa perfecta sa vorbesc cu Dominic. El era foarte sociabil si m-a ajutat mult asa ca eram sigura ca imi v-a spune ce vroiam sa stiu.

-Hei..ai cateva minute libere? Vreau sa vorbim ceva, ce pun pariu ca numai tu stii. I-am spus in timp ce incercam sa imi prind parul intr-un elastic larg.

-Ok. Ma duc sa-mi fac un dus si ne vedem la copac.

Copacul era un fel de punct de intalnire pentru cei ce vroiau sa vorbeasca ceva important cu cineva si nu vroiau sa fie deranjati. Practic, acela era si locul meu preferat, pentru ca acolo imi insiram gandurile pe o sfoara imaginara si incepeam sa le aranjez.

Dupa aproximativ 15 minute ajunse si el.

-Deci..ce vroiai sa vorbim?

-As vrea mai multe explicatii si detalii despre chip'uri.

-Ce fel de chip'uri?

-Cele din capul meu si capul celorlalti.

-Ohh…astea. Pai…vezi tu..sunt pentru echilibrul mental si pentru ca puterile noastre sa nu devina incontrolabile. Inainte cand Michael nu il avea, creea furtuni si uragane…Reha si-a omorat propia mama din greseala pentru ca a creat…mama ei planta un copac si sapase o groapa, iar in ea lasase lopata. Reha nu si-a dat seama cand si-a imaginat ca groapa era la o distanta de vreo 5 metrii si mama ei cum era influentata de puterea ei, nu a putut sa realizeze ca groapa era la chiar un metru de ea. Impiedicandu-se de o piatra, a cazut direct in lopata si…a murit pe loc. Stev… a incediat casa parintilor in care locuia cu sora sa de 13 ani si a murit..apoi spitalul in care a fost internat a pierit in flacari... Michael cand era mic se “juca” cu furculite si cutite zburatoare, pana cand tata a fost injunghiat. Nu stiu daca stii dar eu si cu el suntem frati.

-Nu stiam…Ma rog, lasand asta la o parte. Acum o luna, Michael mi-a spus ca v-a trebui sa va ajut la ceva, dar niciodata nu mi-a spus. Poate imi spui tu?

-Niste stramosi au fost ingropati aici, la fel ca niste prieteni, la fel ca si tata. Michael vroia sa iei legatura cu tata…

-Bine. I-am taiat-o eu.

-Serios? Mike nu a avut tupeul sa te intrebe si nici nu isi gasea cuvintele.

-Nu conteaza. Va ajut, numai cu o conditie.

-Sigur. Care?

-Ve-ti afla la momentul respectiv.

Imi pare rau ca acest capitol a fost asa scurt, dupa o lunga perioada in care nu am mai postat, dar nu imi voi cauta scuze. Nu am avut nici idei si nici inpiratie pentru a mai scrie, de aceea imi cer scuze ca este asa saracacios...