Supernatural Story of my Life 16

Trecusera doua zile de spitalizare. Aflasem ca nu eram paralizata. Ce bine. Doar ca mai era nevoie de timp sa ma dau jos din pat, din cauza piciorului.

Era ora 8 dimineata. Ziua a treia. M-am ridicat in fund, capul simtindu-l ametit si “plin”. M-am ridicat, tinandu-ma de dulapior apoi am pasit cu pasi marunti spre fereastra. Camera era cam intunecoasa, dar afara se vedea foarte frumos. Se vedea orasul. Era minunat, ma simteam ciudat de bine. M-am intors incet, pentru a mai sta cateva minute in pat, dupa care sa o sun pe asistenta. Mai era cineva aici. Cum fantomele nu faceau zgomot….le era usor sa ma sperie. Era aceasi fata miniona de 13 ani, blonduta, pe care am vazut-o prima data in club.

-Buna. M-am adresat ei.

-Bu-buna.

-Cine esti?

-Sunt…nu prea pot….vorbi….ma cheama….Shelby….fa ceva…nu pot…sa…concentreaz-te....apoi a disparut. Ce dracu’ nu mergea? Nu avea semnal?! Am chicotit un pic apoi m-am asezat in pat.

Cine era fata asta? Ce tot vroia?

Am dormit o ora apoi a venit Junice, asistenta si mi-a schimbat branula. A mai spus ca voi mai zabovi pe la ei in pat 1 saptamana-2. Inebuneam.

-Dar in curte am voie?

-Sigur ca da, insotita.

-Ai, doamne, vrei sa mor? Da’ ce-i aici? Spital de nebuni? Nu o sa incerc sa ma omor, nu am de ce, stati dracului linistiti.

-D-soara, va rog sa va calmati, altfel va voi administra un calmant.

-Imi bag ceva in sedativele voastre. Nu am nevoie de astea. M-am ridicat si mi-am scos toate acele tampite din pielea mea, am dat-o la o parte pe mamaliga de asistenta si am iesit pe usa.

Striga ca o nebuna dupa mine, probabil sunand la paza sa anunte ca o descreierata ajunsa aici printr-un accident stupid avea sa fuga. Am alergat cat ma tineau picioarele, inca slabite. Cel stang inca ma durea dar nu mai era asa grav ranit incat sa nu il pot misca. Am dat la o parte oamenii, trantind si catva personal cu masute pe roti cu tot felul de medicamente . Nu stiu in ce aripa a spitalului eram, dar probabil eram pe scara de incendiu. Cum draci ajunsesem aici? Nici nu mai stia drumul inapoi. Mi-am aruncat o privire peste zidul ca de balcon si am observat ca eram la etaj, probabil etajul 4 sau 5 pentru ca era distanta mare. Am inceput sa cobor scarile. Tot mai multe. Mi se pareau asa multe…totul invartindu-se in jurul meu, cuprinsa de doua brate masive. Un alt corp solid statea in fata mea injectandu-mi un ser in brat, iar celalalt ma tinea pe genunchii sai.

-O sa fie bine…doar calmeaza-te. Te vom duce undeva unde vor disparea astia de aici.

Doar atat am auzit. Probabil ma vor duce acasa. Sigur, de aceea mi-au bagat medicamentu ala.

**

O camera alba. Iar. Un deja-vu, automat.Un alb trist pe pereti. Patul era asa moale si

confortabil….un scaun era langa el si intre fereastra mare.Un ghiveci cu o planta. 

 Se vedea ca si cum era un bloc dupa acel geam impecabil de curat. O usa alba era deschisa. Incerc sa imi amintesc ce am patit.

Am coborat jos din pat, strecurandu-ma pe usa, fara sa fac zgomot. Am luat-o in partea stanga.

-Unde pleci asa repede, draguta?

Am tresarit si m-am intors spre vocea masculina. Rezemat de perete, imbracat intr-un tricou si blugi lungi, inalt, brunet si ochi de o culoare inchisa cu un zambet periculos de sexy.

-Si cine mai esti tu? L-am intrebat rezemandu-ma si eu de perete, incrucisandu-mi mainile la piept si adoptand o atitudine nonsalanta.

-Buna si tie, draga. Sunt Dominic. Mi-a intins o mana.

Am facut la fel.

-Katerina Gilbert.

-Incantat.

-Nu pot spune acelasi lucru si despre mine.

Si-a pastrat zambetul ala prost pe chip.

-Vom sta asa, aici, sau imi vei spune unde suntem, cine esti…?

-Suntem la un centru de reabilitare.

-Ce? Reabilitare? Pentru nebuni?

-Nu. Nu. Nu. Refacere…refacerea ranilor de pe corp, din oase, mai pe intelesul tau.

-Dar pot sa ma misc, nu sunt invalida sau …

-Stim.

-Si de atunci de ce ma tineti aici?

Nu mi-a raspuns nimic, doar mi-a facut cu ochiul si s-a intors, plecand, aruncand cateva cuvinte in urma.

-Fa-te comoda, Rina, Katty, Kate sau cum vrei tu.

Exasperata. Nervoasa. Furioasa. Confuza. Asa eram. Am facut cativa pasi, pierduta in ganduri. Oare cei de la spital erau in “cardasie” cu astia? Jake stia de mine?

Am ajuns in nenorocita de bucatarie. Am ramas in prag ca o proasta, caci nu eram singura, iar celelalte priviri erau toate indreptate spre mine. La o masa mare, stateau vreo 3 baieti si 2 fete.

-Aaa…Buna.

-Tu esti tipa noua, nu? S-a ridicat fata roscata si a venit spre mine cu un zambet pervers pe buze, dar foarte draguta.

-Mda…

-Eu sunt Lou. Ei sunt Rob, Xavier, Stev si Erika.

Mi-au facut cu mana apoi Lou m-a tras la masa.

Vorbeau de ale lor, se vedea ca erau de mai de mult aici.

-Ce este aici de fapt? Au ridicat toti privirile spre mine. Ce? Ce am spus? Am ceva pe fata? Mi-am atins fata. Am pe dos…tricoul? Aveam un tricou alb si niste pantaloni albi pe mine..ceea ce nu observasem pana acum.

-Un centru de reabilitare. Se face yoga, iesiri in curte, parcul clinicii, exercitii pentru purificarea mintii, trupului si sufletului…

-Bla-bla-bla…si eu ce dracu caut aici? Am intrebat disperata dupa un raspuns concret, ratoindu-ma la Erika.