1. Dark Side Of My Soul

   Adierea vantului de dimineata…

Stateam sprijinita de el, sub acel mar. Ii simteam intr-un mod ciudat caldura, desi…

Ma mangaie delicat pe parul meu blond, imi ridica barbia si ma saruta. Apoi imi asez capul inapoi pe pieptul lui de parca as putea sa ii aud inima. Imi spune ca ma iubeste si ca niciodata nu m-ar rani. Cerul radia de fericirea mea din suflet, razele soarelui mangaindu-ne pe amandoi.

Fara sa imi dau seama cand, norii cenusii deja acopereau cerul senin, lasand in urma picaturi reci de ploaie. El s-a ridicat, isi cerea iertare, indepartandu-se. Il intrebam ce se intampla, dar in zadar, caci deja il pierdeam din vedere. Il rugam sa ramana, dar continua sa mearga. Nu puteam sa ma misc. Lacrimile imi siroiau pe obraz, amestecandu-se cu ploaia.

Totul s-a sfarsit, cu soneria tampita a ceasului, dar eram deja treaza, langa pat, uitandu-ma pe geam, intrebandu-ma daca am sa il mai revad vreodata.

-Liz, trezeste-te o data si vino mai repede la masa. Eu nu mai stau. Trebui sa plec.

-Bine, mama. Du-te!

-Daca ai nevoie de ceva ma suni.

-Da, mama. Ai grija.

M-am ridicat si incet am pasit spre usa. Ii puteam simti mirosul parfumului dulce de sambure de caisa al mamei mele se la mine din camera. Am facut o oprire in fata oglinzii. Eram aproape spre finalizare. Maine, in jur de ora asta, eram deja ca el. Ochii mei caprui cei de dinainte erau acum ca doua smaralde inchise la culoare si neslefuite.

Fara tragere de inima m-am dus in bucatarie, am cautat ceva de mancare prin frigider, dar nu era nimic care sa-mi placa, sau ce m-as fi asteptat eu sa fie…Acum, serios. Ce m-as fi asteptat sa fie?!

Am cautat cerealele mele din dulap, le-am pus in bol si in timp ce laptele curgea peste ele, ma gandeam daca maine imi vor mai place.Totul imi parea ciudat, dar parca le stiam, parca cineva imi spusese cum sa ma comport cu toate lucrurile astea. De fapt, chiar o facuse, numai ca mie nu imi venea sa cred ca o facuse. Capul ma durea ingrozitor, iar casa nu ma ajuta deloc sa scap de sentimentul de pestera. O pestera decorata frumos, primitoare si calduroasa, ce-i drept. Ma intrebam in sinea mea, in timp ce imi mancam cerealele alene, daca voi putea suporta nesuferitul de soare de afara, dar adevarul era ca nici nu stiam cum este afara.

Cand stateam sus si ma uitam pe fereastra, nici nu priveam afara. Priveam in strafundul gandurilor mele, a sentimentelor din inima.

Draperiile din toata casa imi dadeau de gandit ca mama chiar se grabise. De obicei, inainte sa plece lumina casa, deschizand toate geamurile.