2 Dark Side of my Soul

     Ma plimbam si imi cercetam casa ca un zombi. Atingeam fiecare obiect in parte sa ii simt textura de parca aveam amnezie si nu stiam din ce e facut obiectul respectiv. Telefonul m-a intrerupt din sirul gandurilor de cum avea sa fie viata mea acum. De la celalalt capat al firului era vocea celei mai bune prietene, Bonnie. Stia despre mine, stia despre el…

-Hei, gagico, cum te simti?

-Ca dracu’, Bonnie. Ma simt..straina.

-Ohh, Lizzye, dar nu esti straina, esti tu, iubito, numai ca un pic mai..

-Diferita? Ciudata? Transformata intr-un monstru?

Deja suspinele nu mi le mai puteam tine in frau. Plangeam. Plangeam de-a binelea.

-Vrei sa vin la tine, Liz?

-Nu, sunt bine. Nu stiu inca forta controlului….

-Ei bine, atunci trebui sa faci cunostinta cu ea. Vin la tine.

Nici nu am mai apucat sa spun ceva pentru ca deja imi inchisese. Doamne, ce mult ma bucuram sa am o prietena ca ea. Ii spuneam totul si ea la fel. Dar oare nu ii era frica de mine? Cum ar mai putea sa stea cu mine, langa mine?

Ingandurata si obisnuita sa imi ating gatul, mi-am dus mana la gat. Am simtit ceva, ce nu dadusem importanta pana acum. M-am dus in fata oglinzii. Aveam un colier. Se deschidea, asa ca l-am deschis usor. Pe o parte avea o gravura care nu imi era greu sa citesc: “Poarta-mi iubirea cu tine si nu mi-o da jos…Iarta-ma”, iar pe cealalta parte era lipit un saculet cu …erau ierburi astea? Le-am atins usor, iar in locul unde atinsesem ma ranise. Chiar daca acum simteam ca il urasc, am preferat sa il tin intotdeauna la gat. Mesajul imi era clar. Trebuia sa il tin la mine.

I-am auzit pasii apropiindu-se. Acum stiam ca sunt ai lui Bonii, pentru ca ii simteam si parfumul pielii ei. M-am dus la usa si am deschis-o cu atentie. Razele au intrat pe rand in casa. Mi-am dat picioarele la o parte. Am deschis usa larg, apoi am pus piciorul drept pe o raza. Nu mi se intamplase nimic, asa ca am iesit afara sa o astept pe Bonnie. Intr-adevar, cred ca erau vreo 41°C. Soarele ardea, simteam caldura ca imi intra pe sub piele, prin vene si prin sange. Ma simteam totusi inghetata, dar fierbinte. Mi-am ridicat ochii la cer, apoi o voce de batrana m-a facut sa revin la realitate.

-Te bucuri de soare, copila?

M-am uitat la ea, apoi mi-a zambit. Mortaciunea asta statea la doua case distanta si nenorocitul de caine al ei cand scapa din lesa, florile mamei nu mai cunosteau viata, caci le rupea. Cu un zambet fals i-am raspuns:

-Mda, Miss Eveline.

Nu a mai spus nimic si a plecat. Bonnie se apropia cu pasi mariti.

-Ce faci?! Intra-n casa imediat. Esti nebuna? Vrei sa mori?

-De ce, Bon. Ce am facut? Nu am raneste, vezi? Stiam ca se refera la soare, asa ca m-am dus spre ea si am inceput sa ma invart scaldandu-ma prin caldurea soarelui. Apoi am continuat fraza. Sunt bine. Macar de nenorocitul asta de soare sa ma bucur, daca de …stii tu cine nu a fost sa ma bucur.

-Deci..e-n regula sa stai afara?

-Da. Cred ca ma protejeaza. I-am facut semn spre colierul de la gat.

A venit mai aproape de mine si l-a atins. L-a deschis, incruntandu-se.

-Ce e in neregula, Bon?

-Hm? A, nimic.