Sigur eram la fata ca un rac, dar era bine ca nu se vedea prea mare lucru din cauza intunericului. Simteam cum imi ardeau obrajii, de parca aveam 2 vulcani pe fata. Intr-un moment de liniste se apropia de mine. Si mai aproape…mult mai aproape….prea aproape….destul de perfect de aproape…Acum buzele noastre erau despartite doar de doi centimetrii. Ii puteam simtii respiratia calda si confortabila. Apoi m-a sarutat.
Am ramas ca o statuie.
Ce sentiment ma oprea sa il sarut? Imi doream foarte mult asta. Si nici nu era primul baiat pe care il sarutam, asa ca nu se putea pune problema de asta. Aveam emotii, da, dar nu atatea incat sa raman blocata. Sau da? Ce naiba era in neregula cu mine? De cand l-am cunoscut imi dorisem asta.
S-a oprit si s-a desprins usor din stransoarea mainii mele ce il oprea. Mi-a dat mana la o parte, a lasat capul in jos, a inchis ochii, a zambit doar pentru el…
-Scuze. Trebuia sa stiu ca va fi altcineva…
-Ce? Altcineva? Credea ca am pe altcineva? Nu. Nu am pe nimeni, Augustin. Pe bune acum, pe cine sa am? Chiar imi doream asta, toate astea din seara asta…
-Dar nu cu mine, se pare.
-Nu este adevarat. Chiar te plac. Mult.
A tacut si a plecat. Imi ridicasem picioarele sub mine si statea in stil turcesc. Plangeam. Si imi parea asa de rau. De ce mi se intampla asta mie? Oare mai aveam sa fim prieteni? Stiam ca nu v-a mai fi cum eram inainte. Stricasem totul. Numai eu. Apoi m-am gandit la Hector, apoi la bunica, apoi la parintii mei.
Am plecat spre casa. Imi facusem un dus si ma bagasem in pat, punand un CD cu melodii lente, exact pentru sufletul meu. In cursul a 2 ore am ascultat melodii gen “A Drop In The Ocean” sau ca “Planetarium”.
Ma simteam singura. Si trista. Si furioasa. Vroiam sa intru in pamant, sa nu mai stie nimeni de mine, sa nu mai isi amineasca nimeni ca am fost candva pe acest pamant.
*****
Trecusera deja 2 zile si eu tot in casa eram. Telefonul era descarcat, in coltul camerei ori pe sub pat, dar nu imi pasa. Era asa dezordine..si totul nepus la punct. Nu eram eu. Dar totusi…chiar eram eu. Sfasiata si confuza. Stiam ca ce simt este iubire. Dar pentru cine? Nu era Augustin. Nu era el. Si de asta sufeream. Il facusem sa se simta super prost in seara aceea.
-Dobitoaca, dobitoaca. Mai rau ca un animal sunt… am rostit numai pentru mine.
Parul saten imi era strans intr-o coada de cal dezordonata, ochii imi erau umflati de la atatea lacrimi seci, hainele…parca stateau pe un gard, nu pe un corp de fata.
Mi-am tarsait papucii pufosi pana la parter in bucatarie,
pentru ceasca de ceai nefacuta.
Am scos cutia din dulap si l-am preparat. Am mancat vreo 6 linguri de cereale si mi-am baut ceaiul. M-am dus in living, aruncandu-ma in canapea. Nu aveam chef de viata, de nimic.
Hector imi mai aparuse, dar nu i-am dat atentie si am incercat sa nu il mai vad. Si functiona.
Ma simteam asa ciudat. Lasand toate supararile astea, iar aveam sentimental ciudat de la cabana. Se apropia. Apoi cineva a sunat la usa. Am tresarit si cu o injuratura mi-am deschis ochii, balasandu-ma pana la usa de la intrare. I-am deschis. Era o fata.
Avea o statura miniona, suava, parul lung, drept si saten care ii cadea frumos pe chip si spate, zambareata, cu o dantura frumoasa si un zambet innocent, cu ochi caprui, micuti, care te faceau sa te gandesti ca mai mult de 15 ani nu are.
-Buna! A spus vesela, de parca eram cea mai buna prietena a ei si nu ne mai vazusem de mult timp, gand ce m-a facut sa zambesc.
-Aa..Buna.
-Tu esti Katerina, nu? Pot sa iti spun Kate, da? Si-a facut loc pe langa usa si a intrat in casa. Eu ramasesem cu gura cascata. Cine dracu’ era si de ce ma deranja la ora asta cu o asa veselie?
-Mda. Si tu esti….?
-Eu sunt Amaya, dar imi poti spune Amy. E mult mai englezesc asa si modern. Numele meu inseamna ploaie de noapte in japoneza, imi place nu zic nu, dar Amy suna mai frumos, asa-i? Tata e din Tokyo.
Vorbea, vorbea si vorbea. Se plimba in casa ca si cum ar fi fost a ei. Apoi s-a asezat pe canapea pufaind ceva pe gura la adresa dezordinei.
-Stii? Ma gandeam si eu… daca nu deranjez, bineinteles, cam cine esti si de unde ma cunosti? De unde imi stii numele?... Zic si eu… Adica, pari sa fi la tine acasa..
-Off, imi cer mii de scuze. Numai ca … simt ca ne cunoastem deja. E din cauza a ce suntem.
-A ce suntem?
-Medium tu, necromanta eu. De fapt, tu esti intre medium si necromanta.
-Ce naiba vorbesti acolo?! Uite, fetito, nu stiu nici cine esti, de unde ai aparut si eu chiar nu am dispozitia pentru buna ta stare. Dupa cum vezi, trec printr-o…pasa proasta. Foarte prosta.
-Asta am vazut.
-Si pana la urma ce vrei de la mine?
-Sa devenim prietene.
-Prietene?
-Da. Daca ma vei lasa iti voi spune tot si iti voi explica. Te rog, o sansa.
Am ascultat-o si nu stiu de ce, dar chiar vroiam sa vorbesc mult cu ea. De fapt…ea era sentimentul ala. Nu, nu de iubire. Presentimentul pe care l-am avut si la cabana. Stiam de ce simteam in dimineata asta ca se apropie. Ea era. Ma simteam..bine cu ea aici.
-Ok, Amy….Scuza-ma tu pe mine. Poti sa astepti aici, pana ma spal si eu si ma aranjez?
-Sigur ca da.
Aveam incredere deja de ea. Dupa ce mi-am facut dus, mi-am luat un tricou roz si niste blugi.
-Scuze pentru asteptare. Si iarta-ma pentru dezordine.
-A, nu-i nimic, amica. Vom vorbi aici sau mergem altundeva?
-Am o camera antifonata…hai sa mergem acolo. E curat si ordine.
-Antifonata? Pentru ce-ti trebuie?
-Eu cu un prieten foarte bun, obisnuiam sa cantam. -E mort, nu?
-Da.
-Mai e pe aici?
-Da…
-Il pot chema daca vrei..
-Poti? Adica normal ca poti. Mi-ai spus ca esti necromanta. Asta inseamna ca readuci mortii la viata si ii poti invoca. Corect?
-Corect.
-Si ai mai spus ca eu sunt intre medium si necromanta. Ce inseamna asta?
-Spune-mi ce poti face.
-Doar le vad sufletele, iar cu ceva personal sau o poza sau un singur gand, daca este vorba de persoane mai apropiate, pot face sa apara sufletele lor. Doar ma gandesc la ei. Si imi apar fantomele. Sau le pot bloca, sa nu ii mai vad, daca ma deranjeaza.
-Asta e invoare. Ia spune-mi, vin ei la tine? Adica iti apar asa..deodata?
-Nu. Decat o data mi s-a intaplat. Eram la un club, intr-o seara si mi-a aparut o fata de vreo 13 ani. De atunci nu mi-a mai aparut, decat de o data sau 2 ori.
-La un medium, stafiile vin. Atat pot face mediumurile. Doar le apar in fata fantomele si vorbesc cu ele.
-In orice caz..de unde ma stii?
-Stai in Forks, nu?
-Ocazional. Doar acolo am “slujba” asta.
-Mda. Pai de acolo te cunosc. Am simtit de cum ai intrat in oras. Noi degajam o energie intre noi. Tu nu ai simtit nimic?
-Ba da, dar nu am bagat de seama. Nu stiam ce e. Apropo, cati ani ai de stii atat de multe?
-Eu? 24.
-Serios? Pari de 16 ani. I-am spus abtinandu-ma sa nu rad.
Note: Melodiile sunt: Ron Pipe- A Drop In The Ocean
Ai Otsuka - Planetarium
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu