Supernatural Story of my Life 6

Se pare ca Jake putea sa vorbeasca cu mine. Aseara cand eram cu el pe acoperis, am primit un telefon de la o vecina de a mea de la cabana. A trebuit sa plec intr-acolo. Avea nevoie de mine sa il gasesc iar pe fiul sau. Era putin cam rebel, avea 21 de ani, saten, ochi verzi, inalt cam cat mine si de treaba. Plus ca era indragostit de mine. Era bine totusi ca nu ne vedeam prea mult, cum eu nu prea dadeam la cabana, decat daca cineva ma chema acolo.

 -Te rog, Katerina. Tu esti singura care poate stii unde este. Sunt disperata. I-am intrebat pe toti prietenii lui, nimeni nu stie de el. Am crezut ca iar a plecat sa te caute. Stii doar ca e obsedat de tine. Imi este asa jena de tine, Rina, asa de jena…

-Stati linistita, doamna Irenne. Il vom gasi. Eu am incercat sa ii explic de atatea ori ca nu sunt potrivita pentru el.Dar nu ma asculta, doamna, nu ma asculta. E asa de incapatanat, dar asta nu ma va impiedica sa nu va ajut. Tin la el mult, dar ca la un prieten, bineinteles. Stiu ca mi-a inteles gresit faptele si vorbele. Dar nu am ce sa ii fac. Credeti-ma, va rog.

-Stiu, copila mea.

-Acum daca nu va suparati, stiti..imi trebuie ceva ce ii apartine, pentru a-l localiza mult mai usor.

-Da,copila. Ma duc sa iti aduc tricoul lui preferat.

In timp ce asteptam, m-am asezat e canapea. Avea asezata in fata sa o masuta mica de lemn, langa, un fotoliu, in dreapta o terasa frumos aranjata.

 Nu dupa mult timp, doamna Irenne a venit cu un tricou verde inchis la mine. Mi l-a dat, iar ea s-a asezat pe fotoliu pentru a nu ma deranja.

Am inceput sa ma concentrez asupra lui. Intensificam concentrarea din ce in ce mai mult. Usor, usor, viziunea imi aparea. Era in padure, sprijinit de un copac. Statea ingandurat, era imbracat cu un hanorac bleumarin si cu jeansi inchisi la culoare. Mi se parea cunoscut locul unde statea.

Sigur…Normal ca statea acolo. Era copacul la care m-a dus prima data cand am intrat in padurea aceea.

Apoi am inceput sa vorbesc.

-Era imbracat intr-un hanorac bleumarin si cu jeansi inchisi la culoare?

-Da, copila.

-Este rezemat langa un stejar din padure. Nu este departe, dar oamenii dumneavoastra nu au cautat bine se pare. Recunosc locul acela. Este foarte aproape, chiar in padurea de langa noi. Prima data cand am intrat in padurea aia, el m-a dus. Chiar langa acel copac. Sta ingandurat.

-Sigur se gandeste la tine ,copila. Asa face de cateva saptamani. Inchis in camera, afara pe terasa singur…in abisul gandurilor. Multumesc, fetito.

-Nu face nimic, doamna. Ma bucur ca ajut. Dar dupa parerea mea, mai bine v-ati trimite oamenii intr-acolo sa il caute mai bine. Ii pot indruma. Este seara deja si mai este o ora pana se va intuneca de tot. Mai bine sa vina acasa acum.

-Da. Voi trimite oameni.

Dupa ce am plecat, chiar imi parea rau ca nu m-am dus si eu, dar tatal lui imi spusese ca e mai bine sa nu ma vada, asa ca am fost de acord sa plec acasa. Doamna Irenne mi-a spus ca imi v-a da un telefon sa stiu ce s-a intamplat, fara ca el sa afle.

Nu dupa mult timp, aproxximativ 25 de minute, m-a sunat sa imi spuna ca Aaron era deja acasa si ca nus tie ca eu am ajutat-o sa il gaseasca. 

Am mai decis sa stau cateva zile aici. M-am dus sa imi fac un dus.

 Am stat 5 minute pe fotoliul din baie. Da, stiu ca suna ciudat ca am un fotoliu in baie. Dar este chiar folositor. Am intrat in dus.

Dupa 15 minte, stateam la televizor in camera de zi.

 Ceasul arata ora 22.00, asa ca am hotarat sa ma duc la culcare. Imi placea foarte mult incaperile din care se vede afara, de aceea toate camerele mele au o vedere mare afara, avand ferestre mari, cat peretii.